Să zicem că eşti un elev de gimnaziu, ambiţios şi silitor. Aritmetica spune aşa: cinci ore la şcoală, plus temele de acasă. Cât să-ţi ia şi temele astea? Două-trei ore pe zi? Ar fi bine! Dar...
Profesorul de matematică îţi dă 10 exerciţii din manual şi 37 din culegere. Trebuie să le faci pe toate, altfel vei avea probleme. Să le lucrezi pe ciornă, să le înţelegi, să le treci pe curat. Dacă eşti ager de minte şi iute la scriitură, termini în trei ore; dacă eşti olimpic, poate reuşeşti în două.Gata cu matematica, să trecem la fizică! Cinci formule, şapte probleme, hai să treci o dată şi prin teorie... O oră şi jumătate!
Limba şi literatura română: o compunere mică, de două pagini, plus un pic de gramatică şi, desigur, o poezioară de memorat.
Două ore ca popa!
Dacă nu ai fizică, ai chimie. Sau tehnologie. Sau desen. A, şi nu se poate fără un pic de muzică! Do-re-mi-fa-sol-la-si-do... do-si-la-sol-fa-mi-re-do! Şi: „Mi-a spus mie Paraschiv – cinci linii şi patru spaţii se numeşte portativ“. Şi: cheia-sol, diez, bemol... Dacă ai ureche muzicală, rezolvi treaba într-o jumătate de oră!
Dar la desen nu mai scapi aşa uşor, căci „Doamna“ vrea musai o casă şi trei copaci, în acuarelă sau în tempera. Iar copacii să fie bine înfrunziţi, că încă n-a dat bruma... Timp de o oră, Van Gogh scrie pe tine!
La biologie ai „o profă mişto“ – înţelege că nu mai ai timp nici să respiri şi nu te mai încarcă şi ea cu teme. Te testează prin întrebări inteligente, în clasă. Vrea să vadă cum gândeşti, nu cât de harnică e mămica.
Istoria şi geografia e păcat să le driblezi, căci sunt chiar frumoase. Tutankhamon, Iulius Cezar, Napoleon, Stalin... Marele Canion, Antarctica, Groapa Marianelor, Tanganyika... S-o crezi tu! Dinastia merovingiană şi încreţirea scoarţei în Carpaţii de curbură. Dacă nu dai cu pixul două ore pe hârtie, nimic nu-ţi rămâne-n cap!
Să facem socoteala. Pentru luni, temele îţi iau vreo şapte ore, dar vii după weekend, nu? Pentru marţi, scapi mai uşor: cinci ore. Miercurea e criminală: şase ore. Alte cinci joia şi patru vinerea. Ura, ai scăpat!
Nu prea, căci urmează o nouă săptămână. Plus cursurile de engleză, că doar vrei să fii cetăţean universal. Plus...
Vrei să te mai şi joci? Pune-ţi pofta-n cui: şcoala românească te vrea cocoşat! Dacă se poate, cocoşat de nota 10! Iar când termini 12 clase, eşti deja epuizat – trebuie să ieşi la pensie. Sau să ajungi la spital. Ori la balamuc.
Pentru că, de 20 de ani, şcoala românească e condusă de minţi cocoşate.
Autor: Grigore Cartianu *Adevarul*
Foarte adevarat.
RăspundețiȘtergereDe la mancare si bautura..fara femei:)).
RăspundețiȘtergere